Ce este terapia de integrare senzorială?

Terapia de integrare senzorială vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu deficiențe de procesare senzorială, având ca principal obiectiv creșterea calității vieții acestor persoane.

Dr. A. Jean Ayres a început să pună bazele teoriei de integrare senzorială încă din anii 1950, iar munca sa a fost pentru prima dată publicată în cartea ”Integrarea senzorială și copilul”, în anul 1970. Ayres a făcut cercetare, dar a și lucrat direct cu copiii, pentru a ajuta familiile dezorientate și intrigate de manifestările copiilor lor.  Munca sa a fost continuată și completată  ulterior de terapeuți ocupaționali din întreaga lume.

În România, terapia de integrare senzorială a pătruns târziu și, deocamdată, este oferită în principal copiilor cu diverse nevoi speciale. Totuși, trebuie subliniat faptul că deficiențe de procesare senzorială poate avea orice persoană, indiferent de vârstă, sex, educație sau existența unei patologii.

Când procesarea senzorială nu este adecvată, creierul persoanei oferă un răspuns nepotrivit stimulilor senzoriali veniți pe diferite canale senzoriale. Astfel, se produce un răspuns dezaptativ, adică o reacție exagerată sau o lipsă de reacție la anumiți stimuli, fapt ce influențează funcționalitatea, dar și starea emoțională a persoanei.

Deficiența de procesare senzorială se poate manifesta la aceeași persoană, pe unul sau pe mai multe din cele 8 sisteme senzoriale: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil, vestibular, proprioceptiv și interoceptiv.

Integrare senzorială pe scurt

Despre redare videouri Despre Integrarea Senzoriala - Ramona Stanciu
INTEGRARE SENZORIALA

Resurse Video Gratuite

Despre redare videouri Ce fac cand copilul se autostimuleaza

Ce fac când copilul se autostimulează?

Despre redare videouri Conștientizarea degetelor de la mâini

Conștientizarea degetelor de la mâini.

Despre redare videouri Deficiențele posturale

Deficiențele posturale.

Despre redare videouri Despre autostimularile în care se blochează copiii

Despre autostimularile în care se blochează copiii.

Despre redare videouri Din ce cauză îi e greu copilului să scrie sau să coloreze?

Din ce cauză îi e greu copilului să scrie sau să coloreze?

Despre redare videouri Manifestările opozante cu cauză senzorială

Manifestările opozante cu cauză senzorială.

Despre redare videouri Dispraxia

Dispraxia și impactul ei asupra vieții copilului.

cursurile de terapie Senzorială sunt oferite de:

Formator

Ramona Stanciu Terapeut Integrare Senzoriala Metoda Melillo

Ramona Stanciu

Terapeut cu formare în terapia de integrare senzorială.
Terapeut certificat în Metoda Melillo.